Dinamo, aproape de ieșirea din insolvență: „Mai avem sub 1 milion de euro de plătit”. De ce au plecat Cordoș și Goian de la echipă

Dinamo, aproape de ieșirea din insolvență:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Anghelache, consilierul finanțatorului Ionuț Negoiță, a anunțat că Dinamo va ieși din insolvență peste aproximativ trei luni, iar datoria pe care clubul o mai are de plătit este sub un milion de euro.

„Dinamo mai are de plătit o sumă sub 1 milion de euro prin care, prin programul de reorganizare judiciară, și-a asumat să-l plătească până la sfârșitul lunii mai. Mergând pas cu pas, sperăm ca în mai, dacă facem toate eforturile, să fie ieșirea din insolvență”, a declarat Anghelache pentru Digi Sport.

Fostul președinte de la Dinamo a vorbit și despre despărțirile de Lucian Goian, cel care a făcut pregătirea în Spania alături de echipă, și de Andrei Cordoș, care deși s-a pregătit cu bucureștenii a ales să plece la Pandurii.

„Despre Cordoș vreau să vă spun un lucru foarte precis. El a avut contract cu Dinamo, cu știrea și acordul lui Flavius Stoican l-am adus la echipă. El avea în contract că, în cazul unei oferte din străinătate sau a unei oferte mai bune, Dinamo nu-i va pune bețe în roate și îi va da dezlegare. El, înainte de pregătire, a solicitat să fie lăsat să plece, se pare că nu s-a înțeles cu acele cluburi și a venit în pregătire cu noi în Spania. După revenirea din Spania a anunțat că are o ofertă mai bună de la Pandurii. I-am dat dezlegarea pe data de 13 februarie, astfel încât la nevoia și opțiunea lui, poate juca dacă vrea inclusiv împotriva echipei noastre. Asta mi se pare o atitudine de fair-play. Lucian Goian a fost adus, în principiu, ca să joace. Pot să spun că nu s-au înțeles la detaliile privind partea financiară. Și, oricum, și dacă s-ar fi înțeles, el ar fi avut contract până în luna mai. Știu doar că la întoarcerea din Spania s-au purtat discuțiile și nu s-a ajuns la un acord. La Ligă nu cred că au fost înregistrați Goian și Henrique, doar administratorul special semnează la un club în insolvență. Eu nu cred că s-a semnat”, a afirmat Constantin Anghelache.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Un politician AUR și iubita lui au murit într-un accident rutier cumplit
BREAKING | Un politician AUR și iubita lui au murit într-un accident rutier cumplit
Cum ne-a numit țara selecționerul Ucrainei, după rezultatul care a luat pe nepregătite lumea fotbalului
Cum ne-a numit țara selecționerul Ucrainei, după rezultatul care a luat pe nepregătite lumea fotbalului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Irina Columbeanu, ținută de peste 10.000 de euro în timpul plimbării din Cluj-Napoca făcută alături de tatăl ei. Obiceiul de lux moștenit de la mama ei, Monica Gabor
Irina Columbeanu, ținută de peste 10.000 de euro în timpul plimbării din Cluj-Napoca făcută alături de tatăl ei. Obiceiul de…
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Reacţia unei eleve după ce a văzut ce i-a căzut la prima probă orală a Bacalaureatului
Reacţia unei eleve după ce a văzut ce i-a căzut la prima probă orală a Bacalaureatului
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere apartament și să se însoare 😢
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere apartament și să se însoare…
A murit marele cântăreț. S-a mai stins o stea a muzicii. Va fi regretat de toți
A murit marele cântăreț. S-a mai stins o stea a muzicii. Va fi regretat de toți
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol,…
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și îndesat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și…
×